index
Toate Articolele
Personal (109)
Eseuri (69)
Opinii (8)
Reportaje (75)
Locuri (136)
Cu Monstrul prin Viena
© Vlad Soare     2008-10-06 Categoria: Articole \ Toate

"Monstrul" este noua mea jucărie fotografică. Are puţin peste patru kilograme, e complet metalic şi a fost fabricat īn anii '60. Este considerat netransportabil, dar eu am ţinut morţiş să dovedesc contrariul. Cred că am reuşit: timp de patru zile l-am cărat după mine prin oraş de dimineaţa pīnă seara, fără să mă doară spatele sau umerii. Cine zice că aparatura foto trebuie purtată īn rucsaci sau genţi de umăr? O mică valiză de voiaj cu roţi face minuni.

Mai fusesem īn Viena, dar acum a fost prima oară cīnd avut un scop pur fotografic. M-am dus acolo numai şi numai pentru a face poze cu Monstrul. Am făcut unsprezece fotografii, dintre care sīnt mulţumit de cinci. O rată de succes de 45% nu-i rea deloc. Pe 35mm aveam un procent mult mai slab: tot atītea poze bune, dar dintr-un total de 36 sau chiar mai multe.

Īn timpul săptămīnii Viena este un oraş liniştit şi plăcut. Sīmbăta īnsă se dezlănţuie infernul. Parcă toată populaţia oraşului iese īn stradă. Magheru la oră de vīrf e nimic pe līngă centrul Vienei la sfīrşit de săptămīnă. Era o zi mohorītă şi umedă, cu ploi scurte transformate apoi īn ore īntregi de burniţă, dar asta n-a părut să ţină pe nimeni īn casă. Turişti şi localnici deopotrivă circulau haotic īn toate direcţiile. Cīţiva se opreau pentru o clipă să-mi analizeze ciudatul aparat foto, īnainte de a-şi continua drumul.

Graben


La Hofburg am avut parte de un pic de soare, ceea ce īn cele patru zile petrecute īn Viena nu s-a īntīmplat prea des. De altfel, nici cu această ocazie n-a ţinut mai mult de zece, poate douăzeci de minute. Parcă cineva acolo sus a vrut ca eu să fac poza asta - fără soare ar fi fost ratată.
Mīna statuii este īntreagă īn fotografie. Fotografiile le-am făcut 24x30, iar scannerul e maxim A4, deci o mică decupare a fost inevitabilă.




Biserica sfīntului Rupert, St. Ruprechtskirche, este considerată cea mai veche din Viena. M-a atras acest perete: o faţă batrīnă şi zbīrcită, cu ochi obosiţi şi plini de bunătate, ca un bunic blīnd şi īnţelept. Se potriveşte; biserica este ea īnsăşi un bunic al bisericilor vieneze.




Tot la St. Ruprechtskirche, acest perete este acoperit de un copac stufos şi nu se vede decīt de foarte aproape. Intrīnd sub acel copac te simţi ca şi cum te-ai fi īntors īn timp. Crengi şi rădăcini uscate, īmpreună cu statuia şi cu o uşă micuţă din lemn, īţi dau impresia că locul a rămas neatins şi neschimbat īncă de pe vremea sfīntului Rupert.




Am vrut neapărat să fotografiez un interior de biserică. La Stephansdom trepiedul era interzis fără o aprobare de la administraţia bisericii. Aş fi īncercat să obţin aprobarea dacă aş fi avut cu cine vorbi. Era īnsă ora 13.30 şi toată lumea plecase deja acasă. Eh, zi scurtă...
Dar tot răul a fost spre bine. M-am orientat spre Votivkirche, pe care am găsit-o la fel de frumoasă.



Ce urmează? Praga. Nu ştiu cīnd va fi, dar probabil că nu mai devreme de primăvara viitoare.
Pīnă atunci am de rezolvat o problemă: īmi trebuie un superangular. Acum am numai un 210mm, echivalent cu 55mm pe format Leica. Un fel de normal mai lung, adică. Prea lung pentru unele lucruri...

Cam asta-i tot. Tot ce merită arătat, vreau să zic. Sigur că am avut cu mine şi săpuniera digitală, dar ce-am făcut cu aia nu public, că mă fac de rīs.




© Vlad Soare     2008-10-06
Toate drepturile asupra articolului apartin autorului. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a ilustratiilor din aceasta pagina este posibila numai cu acordul prealabil scris al autorului. Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii.
Vizionari 7151
Autor Vizualizeaza profil
Articole ale acestui autor Afiseaza
Galeria de imagini a acestui autor Afiseaza
Evalueaza articolul Lasa un comentariu
Ultimele Articole
Stufărișul de la ...
Februarie 2023...
Anul cometei?...
Alb-negru la patrat...
Naveta...
Ultimele Tutoriale
"G" ! it is a Canon !...
Exponometru digital...
Nikon Df...
Diafragma ca mijloc de expr...
Pentax, the real thing...
Total Resurse
Fotografi (1)
FotoCluburi (8)
Service-uri (6)
Sali expozitie (1)
Facultati (7)
Ultimele Discutii
The Naked Photographer...
(A fost odata) DPReview...
Jazz...
Stufărișul de l...
Februarie 2023 - Emil Lup...
© Fotomozaic.ro 2024 Termeni si conditii