Am auzit de-atatea ori ca Bucurestiul e urat, ca e murdar, ca ar trebui pusa o bomba in toate maghernitele...
Sunt in mare parte de acord.
Insa e orasul meu, il iubesc asa cum e el, am crescut aici, am mers la scoala, m-am indragostit in clasa a 6-a si m-am plimbat prin Cismigiu primind primele mele zambile, mai tarziu am creat, am mirosit primvara zarzarii infloriti, vara devreme teii, in parc vara salcamii....il simt parte din mine indivizibila, toata agitatia asta care ma oboseste in majoritatea timpului , ma stimuleaza artistic in rarele momente de liniste.
Ma leaga de Bucuresti anumite strazi, pe care am mers de-atatea ori in copilarie si adolescenta.
Stradute dosnice, ascunse, pe care se ajunge fie la liceul de muzica, fie la Radio, fie la Conservator. Ma leaga de Bucuresti forsythia din curtea bisericii sf Ecaterina, liliacul de pe dealul Mitropoliei, covrigii din Buzesti, acea mica viata din spatele bulevardelor unde curge grabita marea viata, imbracata de la mall si mancand fornetti....
Fotografia m-a readus aproape de stradutele mele dragi. Pe unele n-am mers niciodata, dar pe celelalte le redescopar. De fapt, nu le redescopar, doar imi amintesc toate imaginile care-mi treceau prin fata ochelarilor, toate mirosurile, toate sunetele, zgomotele, imi amintesc cum ma jucam cu orice copil intalnit in drumul meu, fara discriminari si fara sa o fac din corectitudine politica, imi aduc aminte de toti acei ani in care am devenit cea de-acum pur si simplu trecand mai repede sau mai lent pe langa ziduri, curti, inscriptii, oameni.
Pe atunci luam insa lucrurile ca atare. Acum observ cu uimire cat de frumoase erau casele, ce grija pentru detalii exista, cum nu semana niciuna cu alta. Si ma bucur enorm de fiecare culoare ramasa inca acolo, scapata de vopseala in galben -portocaliul acela infiorator, ma bucur de caramida, de lemn, ma bucur sa vad cum copilasii au ramas la fel, poate un pic mai versati, dar cine stie cum as fi fost eu daca ma nasteam acum 7, 8, 9 ani?
Asa am pornit-o eu prin Bucuresti pe 1 aprilie, in cautarea timpului pierdut, in cautarea copilariei si a bucuriei. Si spre uimirea mea, ma asteptau cuminti la locul lor. Nu a trebuit decat sa apas pe un buton si sa ma rog sa nu le mai pierd niciodata.
©Sabina Ulubeanu 2009
© Sabina Ulubeanu 2009
© Sabina Ulubeanu 2009
©Sabina Ulubeanu 2009
© Sabina Ulubeanu 2009
© Sabina Ulubeanu 2009
© Sabina Ulubeanu 2009
Sabina Ulubeanu, compozitoare
|
