Am vrut sa ma inscriu. Sincer, nu stiu ce m-a oprit. Poate faptul ca n-am incredere in bicla care o am. Sau poate pentru ca n-am incredere in picioare, pana una alta.

Am ajuns duminica dupa amiaza la Snagov sunat de frate-meu. El s-a inscris. M-am gandit duminica dimineata cand am iesi sa-mi fac tura de alergare si-am vazut ca ploua c'o sa fie vai de c*rul lui. Si de picioare si de tot. Ca de doua zile tot plouase.

Deci m-a sunat duminica dupa amiaza sa-mi spuna c-a ajuns la final dar nu pe bicicleta ci pe langa bicicleta pentru ca a simtit ca i s-a slabit saua da' n-a vrut sa se opreasca sa nu piarda locul asa ca s-a slabit pana s-a rupt surubul care o tinea si care nu s-a mai putut repara.

Ce-am vazut la Snagov a fost absolut impresionant. Cel putin pentru mine. Si nu vorbesc de bicicletele de care nu-ti mai dadeai seama daca sunt construite si din altceva decat noroi ci vorbesc despre toti oamenii aia, peste o mie care intr-o duminica de nu-ti vine sa dai un caine afara din casa s-au trezit, s-au urcat pe biciclete si au pedalat.

"Macar au castigat ceva?" m-a intrebat nevasta-mea cand a vazut pozele. Si i-am mormait ca da, au fost si premii. Dar sunt sigur ca nici unul din cei care au urcat pe biciclete in ziua aia n-a facand-o cu gandul la vreun premiu. Ci cu gandul de a-si dovedi fiecare siesi ca se poate. Am simtit asta in toti cei printre care m-am invartit acolo. And that is something !