|
|
| A brave new world |
|
|
© Cristina Grigoras 2006-12-10 |
Categoria:
Articole \ Toate
|
Mult timp am crezut ca lumea vorbeste prin cuvinte. Credeam ca asa a fost creata. Toata copilaria am stat cu nasu-n carte. Ce putea fi mai expresiv decat lumile pe care cartile mi le deschideau mereu, din alte timpuri sau din interiorul unui personaj? Mi se parea imposibil sa pot descoperi lumea altfel, sa ma pot exprima altfel decat in scris. M-am dedicat astfel muncii cuvantului, si in liceu si in facultate.
…intr-o zi ridicand ochii din hartii am vazut o fotografie de noapte de la lacul Bucura. Apoi Fagaras. Apoi Valea Alba. Apoi iar Bucura iarna. Desi nimeni nu pronuntase o singura silaba, imaginile povesteau prin fiecare detaliu.
De a doua zi am inceput sa-mi doresc sa vad realitatea cu ochii mei. Cu capu sus si ochii larg deschisi.
Si casele ma priveau si ele inapoi :-)))
Privirea a devenit dintr-o suparare (am o miopie destul de avansata), un motiv de de bucurie. Si de unde pana atunci opinia mea despre lume era de multe ori filtrata de ce citeam, am inceput sa inteleg ca natura nu vorbeste prin cuvinte.
Brusc am inceput sa vad apusurile din Cismigiu, toamna a devenit brusc colorata nu depresiva, ceata misterioasa nu anxioasa, iarna albastra nu rece… Apoi am descoperit muntii.
A brave new world was ahead…
Cum sa explici tot ce vezi in cuvinte? Iti trebuie ani de citit si scris sa stapanesti fiecare nuanta. Puteam sa o iau de la capat ? Puteam sa ajung sa ma exprim la fel de bine altfel? Nepotica mea ma intreba mereu cum sunt muntii, de ca ma duc mereu la ei. I-am explicat, insa … cum sa-i explici toate nuantele de albastru in cuvinte ?
Intr-o zi un prieten m-a dus la o expozitie de Bresson si socata, am inteles ca se poate sa exprimi mai multe prin imagini. Apoi, mi-a pus aparatul la ochi… si … am inceput sa vad lumea prin tunel…
Eu si vechiul Smena mostenit de la fratele meu am devenit nedespartiti. In timp ce memoria mi se umplea de imagini, dulapul a inceput sa se umple de cutii de filme (laboratorul absolventilor) la inceput Orwo si Fuji. Din pozitia locurilor pe o pagina de carte am inceput sa-mi amintesc pozitia lor in spatiu.
De ziua mea am primit un Minolta (multumesc!). A inceput munca – manualul, expunerile, probleme cu perdeaua. Si primele incercari alb-negru. Drept recompensa ca am varsat fixatorul pe un film, un prieten mi-a aratat cum sa developez si sa maresc si mi-a facut cadou primul aparat de marit. Acestea fiind zise, debaraua prietenului meu s-a transformat in laborator. Tancul, aparatul de marit, solutiile, tavile si hartia au fost mutate la el. Nu-mi amintesc sa ma fi bucurat asa vreodata cum m-am bucurat cand am marit prima poza bine.
Minolta a fost inlocuit de un alt Minolta si povestea ar fi continuat daca o voce grava :-) nu mi-ar fi dictat « E un FE2 de vanzare pe Okazii … ». Si spre uimirea calculata a colegilor am ajuns deliranta proprietara a unui Nikon … prin Internet. Asa ca am plecat amandoi la plimbare…
Intr-o zi mi s-a pus intrebarea fatidica : « Auzi, tu cand treci pe dia ? ». La inceput am incercat Sensia in Sighisoara care a iesit cam verde. Apoi am incercat Provia.
Si a inceput perioada albastra…
De cinci ani nu mai car carti in rucsac, ci aparat foto. Si descopar aici unde sunt, locuri pe care localnicii nici nu le bagau in seama. Nu, cuvintele nu au murit , insa cred ca in fata unui apus cuvintele sunt de prisos…
Am scris aici pentru ca pentru mine fotografia este inca un mod de descoperire. Inca nu cred ca ma exprim in totalitate prin imagini, insa invat in fiecare zi cred. Si cu putin ajutor e mai usor.
Crick
|
|
© Cristina Grigoras 2006-12-10
|
| Toate drepturile asupra articolului apartin autorului. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a ilustratiilor din aceasta pagina
este posibila numai cu acordul prealabil scris al autorului. Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii. |
|
|
|
|
|
|
