Zis si facut. Au recunoscut ca e o idee buna si s-au regrupat pe langa buturuga.
Casuta din deal
fusese facuta de fete. Cu o zi inainte. Catalina si’nca o prietena de-a ei, chemata de maica-sa
acasa acum.
Casuta, casuta dar pentru
casuta trebuie lemn. Iar Marinica incearca (nu foarte delicat) sa-i explice
fetei cum c-ar fi mai bine sa strice casuta aia ca sa faca ei alta. Fata
evident, nici nu vrea s-auda.
Singura solutie ramane gardul. Ceva mai devale, o plasa e
mai slabita. Baietii incep sa rupa uluci. Una cate una, in timp ce fata ii
ameninta cum ca omu’ ala care are gradina e foarte rau s-o sa fie vai si-amar
de fundul lor.
Intre noi fie vorba, oamenii p’acolo intr-adevar devin foarte
irascibili cand e vorba de garduri. Mai ales cand e vorba de ruperea lor.
Baietii nu par nicidecum intimidati de treaba asta. Isi vad de treaba mai departe.
Imi fac datoria civica (deh!) si le zic sa se potoloeasca cu
ruperea gardului. Nu prea convins insa. Astia mici isi vad de treaba razand
victoriosi de fiecare data cand reusesc sa mai zmulga o uluca.
“O sa vezi tu Alexandrule cum il pune pe tac-tu sa-i faca
gardul..”
Pe tac’su lu’ Marinica n-are cum sa-l puna ca e plecat la
munca in Italia.
Casa incepe sa semene a casa. Ca niste oameni gospodari
baietii se ocupa intai de rezolvarea acoperisului. Ca na, daca ai acoperis “interioarele”
le faci fara bataie de cap apoi.
E nevoie de mai mult lemn. Plasa de gard e la pamant de tot.
Incet incet incepe sa semene a nici nu fi fost vreodata gard acolo. Ma uit
oarecum fascinat la verva cu care isi fac treaba, verva care i-a facut demult
sa uite de aparatul meu.
OK. Gata. Gata acoperisul. Scandurile sunt cam rare. Dracii
se-apuca de zmulg iarba uscata din jurul casutei pentru a-l captusi. Cum
spuneam, gospodari.
Nu conteaza ca-si tarasc genunchii pantalonilor pe iarba. Pagube colaterale, deh..
Isi privesc satisfacuti opera. Un singur lucru le umbreste
bucuria. Jos pamantul e rece si tare. Tare bun ar fi un astesrnut. Si nu se
stie de unde, dar fetele in casuta lor au pus fan moale si uscat.
Decizia e ca si luata. Baietii pleaca hotarati spre casuta
din deal sa recupereze fan de-acolo. Se intorc cu bratele pline si cu Catalina
alergandu-i cu un bat in mana.
Fara sa-i convinga prea tare insa.
Aha. Acum mai vorbim. Vorbim de confort. De o casa in
adevaratul sens al cuvantului. Si totusi…
Casa fara pereti parca nu e casa. Mai ales ca acum e iarna.
Iar singura optiune pentru pereti este – ati ghicit ! – lemnul.
Numai ca s-au cam saturat sa ia lemn cu taraita din plasa de
gard stirba. Stagneaza productivitatea.
Si uite asa ajung la ideea initiala. Sa
strice casuta din deal. Catalina isi striga prietena sperand ca daca ar fi
acolo ar restabili echilibrul de forte. Fara succes insa. Baietii se intorc din
deal cu bratele pline de materie prima.
Baietii aseaza cu migala ulucile pe lateral, una cate una, sprijinite de acoperis.
Incep sa se contureze si peretii. Cam ca dintii babei ce e drept, insa tot e ceva.
Ceva dar nu de ajuns. Ulucile ce-au ramas nerupte le fac cu
ochiul. Au ramas numai alea prinse mai bine in cuie. Se chinuie si trag de ele.
Alexandru intoarce capul spre mine si cu un zambet senin imi zice “…nenea
Cristi…?”.
Stiu ce vrea. Si le zic ca nu, nu-i ajut sa rupa gardul.
Cumva izbutesc singuri. Gata, acum au si perete, au si
acoperis captusit cu iarba si au si asternut moale de fan. Nu mai conteaza ce
zice Catalina.
Ii las tolaniti in casuta. Incantati nevoie mare de
realizarea lor. Si fericiti. Si fara grija de consecinte. Fara griji in general...
