index
Toate Articolele
Personal (109)
Eseuri (69)
Opinii (8)
Reportaje (75)
Locuri (136)
Just Africa
© Cristi Vilcu     2007-09-21 Categoria: Articole \ Locuri

    Primele lucruri cand ma gandeam la Africa: safarii, jungla, lei, hiene. Acestea sunt motive pentru care multi europeni merg sa viziteze acest continent atat de mare si de diferit de al nostru. Diferentele nu vin, de fapt, din aceste motive pe care toti le cunoastem ci diferentele sunt in oameni. Ajuns aici primul lucru pe care l-am observat a fost ca oamenii par mai tineri, trecerea timpului nu ii atinge parca. Viata saraca dar fara griji pe care o duc este greu de inteles pentru mine. Noi avem multe nevoi, toate importante, si lipsa lor se vede in viata si pe fata noastra, ganduri care ne sapa. Ei au un zambet aproape vesnic de parca stiu ceva ce noi nu stim.

   Cand pasesti prima oara pe aeroportul Murtala din Lagos, Nigeria, ramai socat de scenele, parca rupte din filmele cu americani veniti dupa comorile africane si traficanti de droguri columbieni…o multime de ventilatoare pe tavan invartindu-se haotic, o caldura sufocanta foarte multi vamesi, poltisti si MoPol (mobile police) asigurand buna ordine “dezordonata”. Iesind afara de pe usile aeroportului, am avut, poate, cel mai mare soc de pana acuma…cred ca erau peste 50 de oameni ai armatei, cu AKM-urile in mana, impiedicand sa intre, in aeroport, hotii, bisnitarii si fel de fel de negustori ‘binevoitori’ care isi ofera serviciile de transport. Cred ca erau 200 de negrii dupa gardul pazit de armata.

   Urcat in masina, linistit ca am reusit sa trec de multimea de negrii, pornim la drum, spre  vila unde trebuia sa ma cazez. Pe strazi o multime de oameni, o multime de masini de parca toti iesisera din case si navalisera pe strazi. Masini pe contrasens, autobuze pline cu oameni si pe capota, toate acestea intr-o bezna totala deoarece sistemul de electricitate al Nigeriei este ‘la pamant’. Observ minunata infrastructura de sosele suspendate pe apa, facuta pe timpul colonizarii englezesti, care cred ca se intinde pe cateva sute de kilometrii…este uluitor ce au facut pe vremea aceea englezii si acuma este lasat in paragina totala. Uimit de stilul agresiv al soferilor, claxonand masinile de politie, vad dintr-o data cateva cladiri foarte inalte, intr-un contrast mare cu ce vazusem pana atunci pe drum…sedii de banci, firme cu capital european sau american…Lagosul are aproximativ 25 milioane locuitori (o cifra neinregistrata). Oamenii vin incontinuu pentru a-si incerca norocul in fosta capitala a Nigeriei, acum denumita capitala financiara. Este unul din cele mai mari orase din Africa, dar si cu cea mai mare rata a criminalitatii din lume.

Fericit ca am ajuns la destinatie, ma intampina cel mai bun prieten al meu, fericit ca ma vede si intrebandu-ma: Cum ti se pare? Cartierul unde stam se cheama Victoria Insland, facut de englezi special pentru ‘albi’, dintr-o mlastina, asanand si ridicand aceasta insula. Un aer de nerespirat, o atmosfera foarte umeda (oceanul fiind la 500m), imi transforma in cateva minute hainele intr-unele parca scoase din ligheanul cu apa…primul gand care imi trece prin minte: “Cristinele ce @#$% cauti tu aici ca nu rezisti o saptamana aici.”, dar nu il fac public, sa nu imi “sifonez barbatia”.

   Dupa o bere si un pachet de tigari fumat, ma duc in camera sa ma odihnesc, a doua zi asteptandu-ma un alt drum cu avionul, spre destinatia unde trebuia sa lucrez; Yola, in nordul Nigeriei, la 1700km de Lagos, o zona mult mai pe placul europenilor, fiind mai putin atinsa de civilizatie. Intrat in camera, nu pot sa nu sesizez un zgomot de fond deranjant. Este zgomotul de la aerul conditionat pus pe maxim si cel al generatorului din curtea casei, cel care ne aprovizioneaza, cam 20 de ore pe zi, cu curent electric.

   A doua zi acelasi drum spre aeroport. De data aceasta pe ziua…observ mai bine detaliile vietii in Lagos…mai bine nu le vedeam…foarte mare mizerie, oameni dezbracati pe strazi si lucruri care nu le pot spune.

   Ajuns la aeroport imi fac check-in-ul cu spaga, ies de la verificarea bagajului de mana cu spaga…si astept avionul…cam 3 ore. Un aeroport modest, parca ar fi autogara Basarab, unde pentru o mica spaga te poti plimba printre avioane. In sfarsit ma urc in avionul de Yola. Dupa un zbor de 2 ore ajung la destinatie, un aeroport, tot, modest, dar cu o pista de aterizare imensa, unde aterizeaza cele mai mari avioane care duc in pelerinaj la Mecca musulmanii. In fine, ajung in campul din Yola, mi se arata camera unde o sa stau…una destul de frumoasa, cu baie foarte misto, un pat mare si cu aer conditionat chiar si in baie. Adorm cu gandul la ce am povestit cu fratele meu, ca aici la Yola este mult mai frumos, mult mai pasnic, o Africa fotogenica, cam cea care o vedeam prin documentare.

Yola. La doar 20km de Camerun, un orasel predominat de musulmani si fulanii (taranii africii, cei care se ocupa de agricultura si animale), foarte sarac la prima vedere. Aceasta zona a fost o parte civilizata de catre misionarii englezi si americani care au construit scoli, spitale si biserici. Am fost incantat de lumea modesta, simpla si de vestimentatia traditionala a femeilor.

   Dupa cateva zile, nu poti sa nu observi care sunt principalele joburi in Yola (in toata Africa). Taxi cu motoreta (pretul uneia este de cam de 200-300$, fiind zeci de milioane in toata Nigeria) si vanzarea de cartele reincarcabile GSM.

Lucrul cel mai cuceritor este cand iesi in afara acestui orasel…gasesti asezari de tarani africani care traiesc ca acum 100 de ani, mergand la vanatoare dimineata cu macetele, cu arcul sau cu pusca manufacturata chiar de vanator. Oameni simpli care traiesc din agricultura si crescutul vitelor, care slujesc un rege local, care nu se gandesc la un viitor asa cum am fost noi educati. Oamenii de prin acele locuri sunt rezervati cand vine vorba de civilizatie, spunand ca civilizatie aduce razboi si nenorocire peste pamanturile lor. Sunt oameni care, imbolnaviti, se trateaza cu leacuri preparate de vrajitorul satului, unul dintre ei citindu-mi in oase. Mergand cu masina, soferul meu, imi arata unele vase mari de lut, spunandu-mi ca asezarile de canibali construiau aceste vase pentru prepararea si fierberea carnii umane. Vazandu-mi fata, soferul, ma asigurat ca asta s-a intamplat de mult timp si ca ele inca mai exista poate din respect pentru stramosii lor sau poate ca au fost prea bine facute.

 

 Oprindu-ma intr-o asezare mica si retrasa cat de cat, localnicii de acolo au fugit cand m-au vazut pe mine si pe inca un coleg (albi)…nestiind ce se intampla, primesc raspuns: “Esti bature (alb) si pentru ei existi doar in povestiri”. Nu vazusera niciodata un alb, decat ce li se povestise de bunici, cum ca au trecut odata, acum 50 de ani, oameni albi imbracati ciudat. Dupa un timp au inceput sa se stranga in jurul nostru, toti curiosi cum vorbim, cum mirosim…Am fost uimit cand o femeie a venit la mine, uitandu-se la culoarea pielii mele, la fata mea, pipaindu-ma pe maini sa fie sigura ca suntem la fel ca ei.

   Din pacate, in ceea ce priveste fotografia cei mai multi sunt reticenti si nervosi in fata camerei, chiar violenti pentru ca una din credintele lor este ca le capturezi sufletul odata cu imaginea lor in aparat.

   Oamenii nu ii cunosti in excursie. Ii cunosti cand traiesti cu ei, incepi sa le sti obiceiurile si incerci sa ii intelegi chiar daca difera culoarea pielii, chiar daca difera limba pe care o vorbesti sau religia.

Cineva spunea ca, povestile despre Africa trebuiesc traite pe pielea ta si mai putin ascultate.



© Cristi Vilcu     2007-09-21
Toate drepturile asupra articolului apartin autorului. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a ilustratiilor din aceasta pagina este posibila numai cu acordul prealabil scris al autorului. Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii.
Vizionari 10560
Autor Vizualizeaza profil
Articole ale acestui autor Afiseaza
Galeria de imagini a acestui autor Afiseaza
Evalueaza articolul Lasa un comentariu
Ultimele Articole
Stufărișul de la ...
Februarie 2023...
Anul cometei?...
Alb-negru la patrat...
Naveta...
Ultimele Tutoriale
"G" ! it is a Canon !...
Exponometru digital...
Nikon Df...
Diafragma ca mijloc de expr...
Pentax, the real thing...
Total Resurse
Fotografi (1)
FotoCluburi (8)
Service-uri (6)
Sali expozitie (1)
Facultati (7)
Ultimele Discutii
The Naked Photographer...
(A fost odata) DPReview...
Jazz...
Stufărișul de l...
Februarie 2023 - Emil Lup...
© Fotomozaic.ro 2024 Termeni si conditii