Prima pagina

Forum Fotomozaic / concurs

Forum Fotomozaic

You are not logged in.

#1 24-10-2007 11:14:25

dada
nunu
From: bucuresti
Registered: 12-12-2006
Posts: 334
Website

concurs

EXPOZIȚIA CONCURS
FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC
Ediția IV-a, decembrie  2007

REGULAMENT


În cursul lunii noiembrie 2007, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în colaborare cu Universitatea de Artă și Design Cluj și Asociația Art Image, organizează ediția a patra a manifestării „Fotografia – document etnografic”, expoziție și concurs național de fotografie alb-negru și color, cu caracter de document etnografic. Manifestarea, parte din « Programul de Conservare a Culturii Tradiționale » al CJCPCT Cluj, a fost propusă pentru Premiile Ministerului Culturii pentru Patrimoniu pe anul 2006.
         
Manifestarea se constituie din două secțiuni:
I. Expoziția de fotografie etnografică veche, în afara concursului: pot participa fotografii document,  din  arhivele muzeale sau colecțiile personale,  mai vechi de 40 de ani, fotografie veche de familie, etc.
II. Concursul de fotografie de autor, cu caracter etnografic:
1.    secțiunea de fotografie alb/negru.
2.    secțiunea de fotografie color

Fiecare autor sau instituție va trimite cel mult 5 lucrări pentru fiecare din
cele două sub-secțiuni de concurs, fotografii alb/negru și/sau color, iar dimensiunile se vor încadra între minim 20/30 cm și maxim 30/45 cm.
      Fotografiile vor fi trimise fără pass-partout.
      Se admit fotografii cu caracter etnografic, din domeniul culturii tradiționale materiale sau imateriale, incluzând pe cea a minoritaților (obiecte sau detalii de obiecte de patrimoniu cultural tradițional, costum popular, portret, obiceiuri tradiționale, arhitectură tradițională, industrie casnică, etc).
Realizarea tehnică a lucrărilor trebuie să se încadreze scopului expoziției
care este conservarea și salvarea prin document foto a elementelor de cultură tradițională. În acest sens, nu se acceptă intervențiile în fotografie sau fotografiile experimentale. Calitatea fotografică rezidă în înregistrarea obiectivă a subiectului cu metode tradiționale alb/negru și color .
          Selecția lucrărilor care vor intra în expoziție va fi făcută de un juriu de specialitate.

În cadrul concursului se vor acorda urmatoarele premii :
1.    Secțiunea de fotografie  alb/negru :
Premiul I -  700 RON  - Trofeul „ Carol Pop de Szatmary” 
Premiul II –  400 RON
Premiul III – 300 RON
2.    Secțiunea de fotografie color :
Premiul I -  700 RON  - Trofeul „ Szabo Tamas” 
Premiul II –  400 RON
Premiul III – 300 RON
    Asociația Art Image va oferi două premii speciale a câte 300 Ron fiecare.

Lucrările premiate vor rămâne în patrimoniul CJCPCT Cluj. Lucrările
care nu rămân în patrimoniul instituției noastre vor fi returnate autorilor prin poștă  în termen de 60 de zile de la data încheierii concursului. Organizatorii nu răspund de eventualele deteriorări din timpul transportului.
Dreptul de autor privind lucrările admise în concurs sunt cesionate de
concurenți către CJCPCT Cluj, în scopul promovării lor intermedia și prezentării pe Internet, pe pagina web a CJCPCT: www.traditiiclujene.ro și numai în acest scop.
    Fotografii și instituțiile ce doresc să participe în cadrul acestei manifestari sunt rugați să trimită lucrări până cel târziu miercuri, 31 octombrie, la sediul CJCPCT Cluj, Calea Dorobanților  f.n., Cluj-Napoca, cod 400609.  Fiecare lucrare va fi însoțită de talonul de participare explicativ completat de concurent. Completarea datelor legate de subiectul surprins este obligatorie !
În vederea realizării catalogului expoziției, participanții sunt rugați să prezinte lucrarile și pe suport digital,   ( jpeg, 20/25 cm / 300 dpi), însoțite de un CV și  o fotografie personală.
Vernisajul va avea loc în 30 noiembrie, în sala de expoziții a Bibliotecii Județene « O. Goga », Calea Dorobanților, f.n. și va fi însoțit de lansarea albumului « Fotografia – document etnografic ».
Informații suplimentare se pot obține la CJCPCT Cluj: tel/fax 0264/597781, e-mail: traditii@traditiiclujene.ro. Persoană de contact: responsabil de proiect Consuela Jucan-Mândru.

Offline

 

Board footer

Powered by PunBB
© Copyright 2002–2005 Rickard Andersson