Povestea asta incepe cu subsemnatul plimbandu-se cu masina prin satele din jurul Clujului in cautare de peisaje rurale si case de fotografiat. Un drum neasfaltat, foarte frumos ma duce din Tureni in Micesti. Satul e pitoresc, asezat pe o vale. Oameni gospodari. Biserica ungureasca pe care o zaresc pe partea cealalta a vaii pare veche si interesanta dar nu ma opresc si imi continui drumul. Stiu ca mai sus e un lac (amenajat pentru pescuit) si acolo as vrea sa ajung sa fac cateva poze.
Merg incet si la un moment dat un batran ce statea pe o banca in fata casei lui imi face semn sa opresc. Opresc, ma duc sa vad ce vrea, dar din pacate nu inteleg nimic din ce imi spune. Bunicul cred ca avusese mai demult un atac cerebral sau ceva de genul, care i-a afectat vorbirea. Pana la urma ma prind ca vrea sa intru in casa. M-am cam speriat, primul gand a fost ca o fi patit ceva consoarta lui si are nevoie de ajutor.
In casa, fac cunostinta cu Marioara, o femeie extraordinar de optimista si de joviala. Lucra de zor la razboiul ei de tesut covoare. Eeeh, asa ceva trebuie pozat, ca nu mai intalnesti in multe locuri...
Ma lumineaza si care e problema bunicului: nu mai merge televizorul. Pot sa ma uit un pic sa vad ce are?
Ma uit, sigur.
Pe ea oricum nu o intereseaza, nu se uita la televizor: e ocupata toata ziua cu razboiul de tesut. Dar pentru el,e ocupatia de baza, asa ca acum, daca nu mai merge e tare suparat.
Dolce. Televizorul mergea dar nu avea semnal. De fapt bunicul il butonase si isi pierduse canalele...
Il rezolv si apoi ii fac cateva poze Marioarei. Ca norocul ca aveam la mine un aparat cu un Neopan 400 in el, tocmai bun pentru asa ceva.
|