“Film is not dead” – filmul n-a murit, sustin fanii suportului analog , al caror numar s-a redus an de an pana la o oarecare stabilizare. Dificultatea aprovizionarii cu materiale, penuria de laboratoare foto care sa ofere servicii de calitate, complete, numarul tot mai mic de furnizori de produse concomitent cu scoaterea din productie a unor filme "celebre" (vezi Kodak Kodachrome, Fujifilm Neopan, etc.), scoaterea din productie a scanerelor mai performante (vezi Nikon Coolscan) au contribuit si acestea la diminuarea interesului fata de fotografia analogica. Un efect pozitiv al trecerii la digital este totusi ieftinirea camerelor foto pe film de toate tipurile, in special a celor pre-AutoFocus. Acestea sunt  aparate robuste, unele cu zeci de ani la activ, simple, intuitive in operare, unele neavand nevoie de alimentare decat pentru exponometrul incorporat (in cazul in care sunt dotate cu asa ceva).

Concomitent, pentru ispitirea in special a acestei paturi de iubitori ai fotografiei, si de ce nu , a tehnicii foto precum si pentru atragerea celor care-au trecut la digital dupa ani de fotografie pe film au aparut pe piata o serie de camere foto digitale care aduc prin design-ul lor, prin modul de operare, cel putin partial, de aparatele in totalitate mecanice (obturator controlat mechanic , genul Nikon F, sau FM ) sau partial mecanice (Nikon FE, FA, etc.), cu controale dedicate doar unei functii anume (timp de expunere, compensarea expunerii, sensibilitatea "peliculei", controlul diafragmei) .

Urmand probabil aceasta cale, nu mai departe de anul trecut, Nikon si-a lansat sub sloganul "Fotografie Pura" (Pure Photography) camera Nikon Df . Incepand cu  lansarea ei internetul a vuit de pareri contra , in special in privinta lipsei anumitor functii cum ar fi: posibilitatea de a filma, lipsa de accesorii ca de exemplu grip vertical, existenta doar a unui slot pentru cardurile de memorie, neimplementarea unui ecran de focalizare cu "split screen" pentru focalizarea manuala, vizor cu marire sub cel al camerelor pe film cu focalizare manuala, etc. si toate acestea in raport cu pretul.

Acum doua saptamani cand am pus mana prima data pe aceasta camera m-a suprins masa acesteia, cel putin in raport cu dimensiunile ei. La cele aproximativ 750 de grame (corpul camerei plus acumulator) depaseste cu vreo 200-250 grame o camera foto pe film (majoritatea SLR-urilor de 35mm), dar nu prea "se simte". Abia cand am dorit sa incerc gentuta in care-mi tin echipamentul pe film pentru iesiri prin oras mi-am dat seama ca Df-ul nu sta prea "confortabil". Eh, asta e. Am luat rucsacul pentru deplasari lungi fiind incapator desi acesta facea schimbatul obiectivelor un proces lent. Un motiv in plus sa ma rezum la un obiectiv, 50-ul din kitul Df-ului (Nikkor 50mm f:1.8 AF-S G). Am mai luat cu mine si un Nikkor de 35mm f:2.0 AF-D s-un 24mm f:2.8 AF-D. Pana la urma pentru fotografia de strada n-as fi avut nevoie de mai mult. Practic e acelasi set de obiective pe care-l folosesc cu F80-ul.

Df-ul se "aseaza"-in palma, o cuprind in mana dreapta in mod similar unui Minolta x-500 (x-700) probabil unul dintre cele mai ergonomice camere cu focus manual pe film de la inceputul anilor '80 iar in privinta gripului fata imi aduce mult aminte de Nikon F-301/F-501. Difera doar plasarea butonului AE-L, Df-ul avandul la dispozitia degetului mare, asa cum e plasat la celelalte dSLR-uri Nikon. In rest, celelalte controale urmaresc in mare pare acelasi mod de plasare al controalelor camerei. Rotita de control a timpului de expunere, in dreapta prismei iar rotita de setare a sensibilitatii filmului - vreau sa spun al sensibilitatii senzorului - precum si cea pentru compensarea expunerii in stanga prismei. Trebuie mentionat totusi faptul ca desi camera urmeaza ergonomia SLR-urilor pe film este cu cel putin o marime sa zic, mai mare decat acestea, in special la inaltime dar si adancime (cam cu ~1-1.5cm mai mult). In general eu prefer doua moduri de "purtare" a unui aparat foto. La gat, sau in mana, avand cureaua infasurata in jurul incheieturii mainii drepte. La greutatea Df-ului am preferat sa-l port la gat. Un alt aspect de mentionat este cureaua de culoare neagra cu inscriptiile albe Nikon si Df fiind lucrata mai ingijit decat clasicele curele galben-negru. Trec la instalarea bateriei (mica, provenind de la camerele Nikon din clasa “entry-level”)  si a cardului de memorie. Ambele sunt protejate de aceeasi usita cum putem intalni la unele camere compacte cu un mecanism de inchidere/deshidere similar celei de pe Nikon F100. Trebuie avuta ceva atentie la actionarea acesteia fiind cam fragila dupa parerea mea. Intrerupatorul camerei este “mascat” in inelul din jurul declansatorului precum e cazul unor camere pe film. De indata trecut pe ON suntem gata de drum. N-am sesizat vreun “lag” la pornire. Micul ecran LCD de deasupra indica timpul de expunere, valoarea diafragmei , nivelul de incarcare al bateriei si numarul de cadre libere pe card. De aici se poate fotografia, desi recomand mai intai o vizita ampla in meniu pentru fixarea setarilor pe care fiecare le prefera. Am configurat rotita principala de selectie (cea din spate) ca fiind modul de control al diafragmei. Din pacate rotita din fata e destul de rigida, prea rigida pentru a putea fi utilizata eficient, rapid, in timpul actului fotografic. Acest lucru in schimb nu e o problema. Df-ul ofera pentru parametrii principali cate o rotita dedicata (timp de expunere, ISO, compensarea expunerii plus diafragma). Cine prefera controlul diafragmei prin intermediul inelului diafragmei de pe obiectivele non-G , nu face decat o vizita in meniu si gata. Avem aproape chiar toate insusirile unei camere foto din anii '70-'80. Zic aproape pentru ca vizorul desi luminos, cu acoperire 100% nu este la nivelul unuia proiectat pentru focalizare manuala (atat ca marire cat si contrast). Un ecran de focalizare cu "split screen" ar fi fost, cred,  mai indicat. Poate contra intuitiva este existenta unei rotite cu moduri de expunere (clasica P,A,S,M). Ar fi fost poate mai logica adaugarea pozitiei A atat la rotita care controleaza timpul de expunere, cat si la cea dedicata ISO-ului. Setarea de la ISO manual la automat si viceversa necesita de fiecare data intrarea in meniu. Evident, dat fiind faptul ca suntem nevoiti sa controlam diafragma prin intermediul unei rotite (cel putin pentru obiectivele Nikkor "G"), comutatorul PASM are sens.

Acestea fiind spuse am luat-o din loc intr-o scurta iesire prin oras. Punctele de focus, desi cam ingramadite in centru,  isi fac cu brio datoria. Abia cand se insereaza am totusi ceva probleme la focalizare. Am preferat sa setez camera pe 11 puncte. Acopera aceeasi suprafata ca si atunci cand ar fi 39, dar astfel le selectez mai rapid . In momentul declansarii, obturatorul scoate un sunet scurt, fara "ecou" si ferm, fara vibratii semnificative. Nu e in schimb la fel de "matasos" si silentios ca si cel al Nikonului F80. In larma orasului, e oricum aproape insesizabil. Dupa fiecare cadru incep sa ma imprietenesc tot mai mult cu Df-ul. Setarile le fac mai rapid decat le-as face cu o camera clasica (ma refer la dSLR-urile actuale), avand contact mereu cu valorile acestora (chiar si cu camera oprita). E bine balansata cu 50-ul, dar si cu 35-ul sau 24-ul. Idem cred c-ar fi cazul cu un 85 sau 20, desi nu pot acest lucru decat sa-l presupun din masa pe care acestea o au. Am amintit doar de obiective cu distanta focala fixa pentru ca eu doar cu asa ceva l-am utilizat, dar nici nevoie de un "zoom" n-am avut. Tandemul 35 si 50 este esential pentru mine, poate ajutat si de un 24 sau 28.

In prinvinta punctelor de focus, il prefer pe cel central, Din pacate cele din margine nu sunt plasate destul de bine repartizate pentru a fi mai eficient utilizate. Punerea la punct automata e rapida, peste nivelul D90-ului in cele mai multe cazuri. Totusi, cand cantitatea de lumina scade, n-as putea sa precizez exact in cifre (valoarea expunererii, EV) , cel putin punctul central de focalizare al D90-ului il ajunge iar pe alocuri chiar depaseste Df-ul. Acesta are nevoie de mai mult timp, nu se "agata" rapid, "vaneaza",  iar in final se da batut fiind depasit de catre D90 in aceleasi conditii (gen pub -uri seara, cluburi, etc.). Oricum, pentru ceea ce am eu nevoie, sau sa-i zic  genul  meu de fotografie, e suficient; pana la urma Df-ul nu a fost conceput "pentru viteza" .

Spre deosebire de modul de lucru pe film cu Df-ul pot trece pe Auto-ISO, cu timp maxim de expunere ~1/60 si… cam pot sa uit de el. Un ISO de 12800 ? imi genereaza o imagine a carei zgomot sau granulatie aproximativ e precum un film expus la ISO 800-1600. Dar ce flexibiltate iti ofera un astfel de "monstru sensibil" (apropo de "ISO monster") !  Lumina, sau mai degraba lipsa acesteia nu mai e un obstacol , sau motiv de a nu iesi la o tura foto, cu toate ca , Df-ul nu e o camera de ture foto. E una pe care s-o porti mereu, zi si, noapte asa cum x-500-le il purtam mereu cu mine, pe jos, pe bicicleta, la servici, la vreo terasa, in deplasari. Tot acolo il incadrez.

In timpul avut la dispozitie cu Df-ul am incercat sa profit cat mai mult de el. Mi-a placut in majoritatea circumstantelor,  indiferent de genul de fotografie, desigur cu cateva exceptii, ca, deh, nicio camera nu e perfecta. Mentionez mai intai exceptiile chiar daca poate unele ar parea niste mofturi. Incep cu o obiectie de care am mai amintit legat de constructie, ma refer la usita compartimentului acumulatorului si cardului de memorie (au o usa comuna). Aceasta e cam fragila, iti da senzatia ca se poate rupe sau ma rog, nu pare rezistenta si zic eu ca ar cere o mai atenta actionare si a "cheitei" de inchidere/deschidere. Mai departe, tot referitor la constructie si anume la dimensiuni cred ca o inaltime cu ~1cm poate chiar 1.5cm si o adancime cu ~0.5cm mai mica ar incadra Df-ul in camera ideala (pentru mine) . Sunt constient ca nu va putea avea dimensiunile unei camera de tip “mirrorless” dar totusi, mai cred si ca dimensiunile actuale se pot modifica (in sensul reducerii acestora). Reducerea dimensiunilor probabil ar duce si la o masa mai mica, undeva spre ~670 grame (corp plus acumulator). Sper ca macar Df2-ul sa se apropie de acesti parametri. Trec la controalele camerei si mai exact la ceea ce am mai amintit si anume: posibilitatea selectiei ISO-ului auto direct din rotita prin aparitia optiunii “A” (auto), si idem in cazul timpului de expunere. In plus, ar fi de dorit ca rotita frontala sa fie mai usor de actionat. In rest, nu pot decat sa mai adaug posibilitatea schimbarii ecranului de focalizare cu unul de tip "split-screen" si eventual un sistem AF mai performant (fie si cu mai putine puncte de focalizare, dar mai bine "imprastiate" si mai "sensibile"). Mai mult de atat nu mai am ce sa-mi doresc. Imi place mult sa am control dedicat pentru fiecare parametru, sa am la dispozitie "putere de fotografiere" pe care senzorul de 16Mpx mi-o ofera, sa pot fotografia precum cu o camera pe film de 35mm daca asta doresc, o camera de zi cu zi , si noapte de asemenea. Este essential sa ai o camera pe care sa te poti baza si sa n-ai nevoie de mai mult de o baterie in plus, cu un vizor suficient de mare cu acoperire de 100% (unul din principalele atuuri ale oricarui aparat foto si un aspect care ar trebui avut in vedere de oricare cumparator). Alt aspect de care am fost impresionat a fost caliatea fisierelor RAW avand nevoie doar de minime corectii ulterioare mult peste nivelul D90-ului de exemplu. Pana la urma da, cum spuneam, nicio camera nu e perfecta dar va pot spune, Df-ul se apropie cel mai mult pana cum de ceea ce-mi doresc. E drept ca singura, camera foto nu va face o fotografie buna dar o unealta de calitate va poate ajuta mult sa va puneti creativitatea mai mult in valoare.

In incheiere nu va mai urez s-aveti lumina buna, ca-n in cazul Df-ului ar parea depasit, asa ca va doresc doar bafta sa prindeti Momentul :-)

 Nikon Df + Nikkor 50mm f:1.8 AF-S G / Nikkor 35mm f:2.0 AF-D