Sfarsitul de an e doar un vis, un prag imaginar , o trecere prin substanta. E o raza timida la capatul unui drum teoretic, o dara de fum care aduna sperantele din neant , sau e culoarea ce desparte o melancolie de alta. Melancolia atator idealuri neimplinite si pe cea a planurilor frumoase , poate nebunesti, poate niciodata realizate, intotdeauna curajoase, pline de farmec, pline de avant…
Finalul propriu zis e clar, e dur, e cinic. Insa momentele care il preced au contururi moi, sentimentele se amesteca , lumina e difuza , iar gandurile par sa se loveasca unul de altul intr-o nesabuita goana dupa intaietate.
Este momentul intrebarilor fundamentale, al nostalgiei uneori rau inteleasa si al tristetii greu de dramuit. Si e inevitabila clipa a revelatiei , a covarsitoarei imagini ce te bantuie dintr-un timp imposibil de cuantificat , cea mai dulce dintre toate nalucile care-ti infrumuseteaza viata, inocenta, calda, aproape….
Odata ce o identifici nu mai simti nevoia sa faci bilanturi. Prozaice sau nu, bilanturile fragilizeaza bucuria , chiar daca rezultatul este pozitiv. Pentru ca ingradesc, inchid zborul, reduc pasiunea.
Dintre toate, ramane numai ea. Nu pot s-o definesc. Nu trebuie. Ii datoram prea mult. Curajul, frumusetea, ardoarea, munca, suferinta, lacrimile, cantecul, iubirea….Pluteste peste si printre ani, insufleteste materia, vindeca, daruieste credinta.
Pot oare sa dezvalui numele trandafirului?
Va doresc din inima s-aveti…un an lumina!
Sabina Ulubeanu,
Compozitoare
|