|
|
| First contact |
|
|
© Cristi Mirica 2007-02-28 |
Categoria:
Articole \ Personal
|
Inainte sa plec ma gandeam ce’o sa car dupa mine. As fi luat si
200’le dar mi se parea prea mare si greu de carat tot timpul, mai ales
ca n-am o geanta destul de mare incat sa pot pune in ea toate „sculele”.
„Lasa
mai ca iti dau eu un body cu film si un tele de 200 pentru oameni” mi’a
zis Alex intr’o zi pe cand puneam la punct ceva detalii despre cum ne
intalnim si ce’o sa fie de facut.
Film alb-negru de 400. Sincer mi-au sclipit ochii de cand am auzit.
Am mai pozat eu cu film, dar color si mai mult poze de familie.
In RER, pe cand ne indreptam spre centru Parisului a scos aparatul din geanta „Uite, asta e.”
Greu. Se simtea bine in mana. Heavy metal.
„Mai
am unul dar ala e full-manual”. Am preferat sa-l iau pe cel
semiautomat. Imi dadea posibilitatea sa lucrez macar in prioritate de
diafragma.
A doua zi de dimineata ne-am intalnit intr’o cafenea
imediat ce s-a oprit ploaia. Mi-am agatat de gat Pentaxul cu curelusa
lui subtire de piele, alaturi de digitalul meu si-am pornit’o pe
stradute.
E primul cadru care l-am tras. Imi amintesc ca am
fugit in spatele lor si am pus un genunchi pe pamant. Mergeau agale si
copilul ii povestea ceva mamei sale.
Era o senzatie noua. Mma simteam insa nesigur. Nu tu AF. Nu tu masurare spot, nu tu histograma. Nimic.
Alt cadru. Prins din a doua incercare. Da, pentru ca am uitat sa armez. Digitalul meu se armeaza singur.
Au inceput din nou sa cada stropi de ploaie. Mi-am varat digitalul sub geaca si incercam acelas lucru si cu Pentaxul.
„Stai mai linistit ca nu intra asta asa usor la apa” mi-a zis Alex.
Ah bon. Armat si inca un cadru de ploaie cu soare
Usor
am inceput sa ma obisnuiesc. Am incercat cadre aproape imposibile
pentru digital. Eram curios sa vad cum vor arata din punct de vedere al
latitudinii de expunere.
In
rest...ca mersul pe bicicleta. Usor usor incepi sa te uiti in jur, sa
te apropii mai fara teama pentru a fura cadrul care sa te multumeasca.
Ne-am
invartit destul de mult pe stradutele din zone. Era si un fel de
piateta acolo. Cu tarabe de fructe si te-miri-ce. Mi-a atras atentia o
taraba anume. M-am aplecat , am incadratm focalizat si „clanc”.
„Vezi
ca astora trebuie sa le ceri voie cand le pozezi ce au pe tarabe” mi-a
zis Alex in timp ce ne indepartam sub privirile vanzatoarei.
A inceput ploaia. Ne-am indreptat spre terasa unde mai devreme cei doi tineri se sarutau.
Ploaie. Liniste. Caldura din tavan. Bere rece. Cadre furate...
Am
plecat spre Luvru. Pe vremea aia capricioasa. Cand ploaie cand soare.
Interesanta de altfel pentru ipostazele puse la dispozitie.
Parcuri
cu copii. Nervi pentru cadre ratate din motiv de uitat de re-armat. Ma
gandeam la gioarsa aia de Exacta care zace in debara cat de buna e
pentru cascati ca minte – nu poti sa vizezi pana nu re-armezi !
Pareri de rau si strangeri de inima pe motiv ca ma apropiam de cadrul cu numarul 36...
Asta
a fost in linii mari aventura mea cu Pentaxul. Si cu teleul de 200. Si
cu tri-x’ul de 400. Am stat cu inima stransa de nerabdare si
curiozitate pana mi-au venit pozele.
Cred ca totusi am avut noroc.
Am avut noroc de vremea aia cu lumina linistita. Am avut noroc de
subiecte interesante. Si mai ales am avut noroc de ghidul care m-a dus
de mana prin locuri minunate.
|
|
© Cristi Mirica 2007-02-28
|
| Toate drepturile asupra articolului apartin autorului. Reproducerea integrala sau partiala a textelor sau a ilustratiilor din aceasta pagina
este posibila numai cu acordul prealabil scris al autorului. Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii. |
|
|
|
|
|
|
